Skip to content
Artwork for Revista culturală TRINITAS

Revista culturală TRINITAS

Radio TRINITAS

Revista culturală TRINITAS

Emisiune de cultură preponderent umanistă, cu densitate de conținut, reflectând evenimente ale vieții culturale naționale și internaționale, sub zodia unificatoare a exigențelor etice și spirituale.

Revista culturală TRINITAS pune în relief valorile subiective ale creației și, deopotrivă, slujește, proaspăt și eficient, modelele instituționale fără de care nu poate dăinui o cultură exemplară.

Arca literaturii române, Linia de contur, Eminescu-poem cu poem, Vocile de azi ale poeziei, Biserica vie, Învățături și învățăminte, În limba română, Prin atelierele pictorilor, Galerii de artă, Cum vă place, Centrul și circumferința, Biblioteca medievală, Miscellanea, Orizont cultural, Jertfa cuvântului, Revista revistelor sunt rubrici care structurează diferitele ediții ale emisiunii și în cadrul cărora îi puteți audia pe mulți dintre intelectualii iluștri sau remarcabili din spațiul nostru spiritual.
Play
  • 28 episodes
  • Avg 1 hr 48 min
  • Romanian
Counted on this page — what you have heard stays on this device, so it is not something the list can be paged by.
  • #83
    October 19 · 1 hr 46 min

    Revista Culturală TRINITAS - 18 10 2026

    Revista culturală TRINITAS Emisiune de cultură preponderent umanistă, cu densitate de conținut, reflectând evenimente ale vieții culturale naționale și internaționale, sub zodia unificatoare a exigențelor etice și spirituale. Revista culturală TRINITAS pune în relief valorile subiective ale creației și, deopotrivă, slujește, proaspăt și eficient, modelele instituționale fără de care nu poate dăinui o cultură exemplară. Arca literaturii române, Linia de contur, Eminescu-poem cu poem, Vocile de azi ale poeziei, Biserica vie, Învățături și învățăminte, În limba română, Prin atelierele pictorilor, Galerii de artă, Cum vă place, Centrul și circumferința, Biblioteca medievală, Miscellanea, Orizont cultural, Jertfa cuvântului, Revista revistelor sunt rubrici care structurează diferitele ediții ale emisiunii și în cadrul cărora îi puteți audia pe mulți dintre intelectualii iluștri sau remarcabili din spațiul nostru spiritual. Ascultați Revista culturală TRINITAS în fiecare duminică, de la ora 14:05 la 16:00! Realizator: Teodora Stanciu

  • #82
    October 13 · 1 hr 46 min

    Revista Culturală TRINITAS - 11 10 2026

    Revista Culturală TRINITAS - 04 10 2026

    Revista Culturală TRINITAS - 27 09 2026

  • #81
    September 20 · 1 hr 46 min

    Revista Culturală TRINITAS - 20 09 2026

  • #80
    September 15 · 1 hr 48 min

    Revista Culturală TRINITAS - 13 09 2026

  • #79
    September 6 · 1 hr 49 min

    Revista Culturală TRINITAS - 06 09 2026

  • #78
    September 3 · 1 hr 47 min

    Revista Culturală TRINITAS - 30 08 2026

  • #77
    August 29 · 1 hr 45 min

    Revista Culturală TRINITAS - 23 08 2026

  • #76
    August 29 · 1 hr 45 min

    Revista Culturală TRINITAS - 16 08 2026

  • #75
    August 29 · 1 hr 47 min

    Revista Culturală TRINITAS - 09 08 2026

  • #74
    August 2 · 1 hr 48 min

    Revista Culturală TRINITAS - 02 08 2026

  • #73
    July 26 · 1 hr 49 min

    Revista Culturală TRINITAS - 26 07 2026

  • #72
    July 19 · 1 hr 48 min

    Revista Culturală TRINITAS - 19 07 2026

  • #71
    July 13 · 1 hr 44 min

    Revista Culturală TRINITAS - 12 07 2026

  • #70
    July 5 · 1 hr 49 min

    Revista Culturală TRINITAS - 05 07 2026

  • #69
    June 29 · 1 hr 47 min

    Revista Culturală TRINITAS - 28 06 2026

  • #68
    June 23 · 1 hr 48 min

    Revista Culturală TRINITAS - 21 06 2026

  • #67
    June 14 · 1 hr 49 min

    Revista Culturală TRINITAS - 14 06 2026

  • #66
    June 7 · 1 hr 48 min

    Revista Culturală TRINITAS - 07 06 2026

Showing 1–20 of 28 episodes